Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 230 din 4 noiembrie 2020 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. I Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 456, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie. "
2. La articolul 464, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie."
ART. II Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN IORDACHE p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
Bucureşti, 4 noiembrie 2020. Nr. 230.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email