Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 663 din 27 august 2013  privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 663 din 27 august 2013 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 565 din 5 septembrie 2013
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. UNIC
    Hotărârea Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 7 mai 2003, se modifică după cum urmează:
    1. Titlul hotărârii va avea următorul cuprins:
    "HOTĂRÂRE
    pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren, al hărţilor de hazard la inundaţii şi al hărţilor de risc la inundaţii"

    2. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Se aprobă Normele metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de hazard la inundaţii şi al hărţilor de risc la inundaţii, prevăzute în anexa nr. 2."

    3. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    VICTOR-VIOREL PONTA
                    Contrasemnează:
                    Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
                    Rovana Plumb
                    Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,
                    Lucia Ana Varga
                    p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Shhaideh Sevil,
                    secretar de stat
                    p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
                    Dan Manolescu,
                    secretar de stat
                    Ministrul delegat pentru buget,
                    Liviu Voinea

    Bucureşti, 27 august 2013.
    Nr. 663.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 447/2003)
    NORME METODOLOGICE
    privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de hazard la inundaţii şi al hărţilor de risc la inundaţii
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Normele metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de hazard la inundaţii şi al hărţilor de risc la inundaţii, denumite în continuare norme metodologice, prezintă cadrul general privind succesiunea operaţiilor de elaborare a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii şi conţinutul acestora.

    ART. 2
    (1) Harta de hazard la inundaţii constituie documentul pe care sunt reprezentate zonele potenţial inundabile din albiile majore ale râurilor pentru viituri al căror debit maxim este caracterizat de următoarele probabilităţi de depăşire: 0,1% (probabilitate mică), 1% (probabilitate medie) şi 10% (probabilitate mare).
    (2) Harta de risc la inundaţii constituie documentaţia care indică, pentru zonele inundabile la diverse probabilităţi de depăşire a debitului maxim, pagubele materiale şi umane potenţiale la nivel de unităţi administrativ-teritoriale.
    (3) Se pot elabora hărţi de hazard şi hărţi de risc la inundaţii şi pentru probabilităţi de depăşire a debitului maxim de 5%, 0,5%, 0,2%, în funcţie de particularităţile zonelor analizate.

    ART. 3
    (1) Hărţile de hazard şi hărţile de risc la inundaţii sunt părţi componente ale planurilor de management al riscului la inundaţii pe bazine hidrografice.
    (2) Harta de hazard şi harta de risc la inundaţii constituie părţi componente ale documentaţiei de amenajare a teritoriului judeţean şi se introduc în planurile de urbanism generale, zonale şi locale ale localităţilor fiecărui judeţ şi municipiului Bucureşti şi urmează acelaşi regim juridic, de finanţare şi aprobare stabilit potrivit legii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.
    (3) Harta de risc la inundaţii este documentul pe baza căruia consiliul judeţean poate declara un areal ca zonă de risc potenţial la inundaţii.

    ART. 4
    Pe baza hărţilor de risc la inundaţii autorităţile administraţiei publice locale împreună cu unităţile teritoriale aparţinând Administraţiei Naţionale "Apele Române":
    a) identifică, declară şi monitorizează zonele de risc la inundaţii;
    b) asigură managementul situaţiilor de urgenţă în cazul producerii inundaţiilor;
    c) stabilesc, după caz, măsurile de prevenire, protecţie şi atenuare a riscului la inundaţii, precum şi condiţiile de autorizare a executării construcţiilor în arealele respective;
    d) detaliază cerinţele minime de conţinut ale documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului pentru zonele expuse riscului la inundaţii.


    CAP. II
    Modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de hazard la inundaţii
    ART. 5
    Elaborarea hărţilor de hazard la inundaţii se realizează de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură, prin Administraţia Naţională "Apele Române".

    ART. 6
    (1) Elaborarea hărţii de hazard la inundaţii se realizează într-un sistem integrat, utilizând baze de date, hărţi digitale în mediu GIS şi software specializat.
    (2) Baza de date în mediu GIS aferentă hărţii de hazard la inundaţii se realizează prin colectarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor şi datelor necesare referitoare la:
    a) baza topografică şi cartografică a zonei susceptibile de hazard la inundaţii;
    b) caracterizarea bazinului hidrografic din punct de vedere geologic, geomorfologic, hidrogeologic, hidrologic, meteorologic, pedologic, al utilizării terenului etc.;
    c) planurile informaţionale privind amenajarea cursurilor de apă, defrişări în albie, împăduriri/despăduriri ale versanţilor, lucrări antierozionale şi de amenajare a văilor torenţiale, lucrări de terasamente, amplasarea construcţiilor în albia majoră inundabilă, având ca efect modificarea traseului în plan vertical şi/sau orizontal al râului.


    ART. 7
    Pentru elaborarea hărţii de hazard la inundaţii se parcurg următoarele etape:
    a) realizarea de studii topografice şi geodezice;
    b) realizarea de studii hidrologice şi hidraulice;
    c) realizarea altor studii complementare;
    d) întocmirea hărţii de hazard la inundaţii cu limitele zonelor inundabile în cazurile prevăzute la art. 2 alin (1).


    ART. 8
    (1) Hărţile de hazard la inundaţii se prezintă pe suport cartografic, de regulă la scara 1:25.000, iar la nivel zonal şi local la scară convenabilă.
    (2) Prezentarea în format electronic îndeplineşte condiţia de posibilitate a vizualizării complete şi sugestive a zonelor care sunt potenţial afectate de inundaţii.

    ART. 9
    Harta de hazard la inundaţii este o hartă de ansamblu care, pentru fiecare probabilitate de depăşire a debitului maxim menţionată la art. 2, cuprinde următoarele elemente:
    a) limita inundaţiei, care reprezintă extensia apei pentru fiecare caz;
    b) adâncimea sau nivelul apei.


    ART. 10
    (1) Adâncimea apei pentru fiecare probabilitate de depăşire este reprezentată pe intervale de adâncime în nuanţe diferite de albastru (albastru-închis pentru adâncimile mari şi albastru-deschis pentru adâncimile mici). Se vor folosi culori transparente.
    (2) În legenda hărţii se marchează pentru fiecare culoare valorile corespunzătoare ecartului considerat de adâncimi ale apei.

    ART. 11
    Hărţile de hazard la inundaţii conţin următoarele informaţii de bază:
    a) titlul hărţii (care va include numele râului şi al sectorului de râu);
    b) scara (reprezentată grafic şi numeric);
    c) caracteristicile inundaţiei: limita inundaţiei, adâncimea apei, iar pentru zonele modelate 2D şi viteza apei;
    d) marcarea "nordului" pe hartă;
    e) legenda;
    f) clasa sau ecartul pentru valori numerice;
    g) coordonatele geografice în sistemul de proiecţie Stereo '70 şi nivel de referinţă Marea Neagră 75;
    h) autoritatea responsabilă şi instituţia elaboratoare;
    i) prezentarea în medalion a unei hărţi la scară redusă a întregului bazin hidrografic, cu localizarea zonei analizate, ca parte a întregului bazin.


    CAP. III
    Modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc la inundaţii
    ART. 12
    (1) Elaborarea hărţilor de risc la inundaţii se poate realiza şi prin Administraţia Naţională "Apele Române", în baza unui protocol încheiat cu consiliile judeţene, în condiţiile legii, cu sprijinul şi coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
    (2) Conţinutul-cadru al protocolului prevăzut la alin. (1) se va aproba prin ordin comun al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

    ART. 13
    Riscul asociat inundaţiilor reprezintă pagubele materiale şi pierderile umane potenţiale cauzate de producerea acestor fenomene naturale. Elaborarea hărţii de risc la inundaţii se realizează într-un sistem integrat, utilizând baze de date şi hărţi digitale.

    ART. 14
    (1) Elaborarea hărţii de risc la inundaţii se realizează pe baza hărţii de hazard la inundaţii şi a analizei datelor privind elementele expuse hazardului şi a vulnerabilităţii acestora.
    (2) Elementele expuse hazardului reprezintă totalitatea persoanelor şi bunurilor materiale ce pot fi afectate de producerea inundaţiilor.
    (3) Vulnerabilitatea la inundaţii reprezintă gradul de afectare a elementelor expuse la acţiunea hazardului inundaţiilor.

    ART. 15
    Hărţile de risc la inundaţii prezintă consecinţele potenţial negative asociate cu inundaţiile, prevăzute la art. 2, conform prevederilor art. 76^3 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 16
    (1) Riscul este evaluat cantitativ pe bază de funcţii "adâncime-pagubă" sau calitativ, pe clase de risc, în funcţie de probabilitatea de depăşire a debitului maxim şi adâncimea apei din zona inundată conform art. 20 şi 31.
    (2) Hărţile de risc asociat inundaţiilor reprezintă distribuţia în plan a pagubelor materiale estimate cantitativ sau calitativ.

    ART. 17
    Pentru elaborarea hărţii de risc la inundaţii a fiecărui judeţ sunt parcurse următoarele etape:
    a) întocmirea hărţii cu limitele zonelor inundabile pentru debite cu diferite probabilităţi de depăşire, astfel cum este prevăzut la art. 2 alin. (1);
    b) determinarea obiectivelor potenţial afectate;
    c) evaluarea vulnerabilităţii obiectivelor expuse hazardului;
    d) estimarea populaţiei potenţial afectate (exprimată numeric) şi a riscului exprimat cantitativ sau calitativ în funcţie de vulnerabilitatea elementelor expuse şi de caracteristicile hazardului;
    e) constituirea în mediu GIS a bazei de date a riscului la inundaţii la nivel de judeţ;
    f) elaborarea hărţii de risc la inundaţii;
    g) detalierea hărţii de risc la inundaţii la nivelul localităţilor;
    h) avizarea hărţilor privind zonele de risc la inundaţii de către comitetele de bazin;
    i) aprobarea hărţilor privind zonele de risc la inundaţii de către Consiliul interministerial al apelor care funcţionează pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor.


    ART. 18
    Hărţile de risc la inundaţii elaborate la nivel judeţean vor fi integrate la nivelul bazinului/districtului hidrografic de către Administraţia bazinală de apă respectivă.

    ART. 19
    Realizarea hărţilor de risc presupune identificarea următorilor receptori de risc:
    a) aşezări omeneşti;
    b) populaţia potenţial afectată (număr de locuitori afectaţi);
    c) unităţi economico-sociale: spitale, şcoli, unităţi industriale, staţii de tratare a apei, staţii de epurare a apei;
    d) infrastructură: aeroporturi, drumuri, căi ferate, gări, poduri, structuri hidrotehnice;
    e) suprafaţa împădurită, zone umede;
    f) instalaţii IPPC;
    g) patrimoniu cultural, monumente, situri arheologice.


    ART. 20
    (1) Evaluarea vulnerabilităţii obiectivelor identificate şi expuse riscului la inundaţii se realizează ţinând cont de adâncimea apei şi de pagubele produse obiectivelor inundate.
    (2) Intervalele de valori ale adâncimii apei pentru care se va determina vulnerabilitatea bunurilor din zonele inundabile sunt:
    a) adâncimea apei sub 0,5 m;
    b) adâncimea apei între 0,5 m şi 1,5 m;
    c) adâncimea apei mai mare de 1,5 m.


    ART. 21
    Baza de date în mediu GIS aferentă hărţii de risc la inundaţii se realizează prin colectarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor şi datelor necesare referitoare la:
    a) harta de hazard la inundaţii;
    b) elementele expuse hazardului la inundaţii (construcţii, terenuri etc.);
    c) utilizarea prezentă a albiei majore inundabile (zone locuite, zone industriale, suprafeţe agricole, păduri, captări şi reţele de alimentare cu apă, canalizări, staţii de pompare, şosele şi căi ferate, linii electrice şi telefonice, diguri şi alte obiective care pot fi afectate);
    d) zonele de evacuare şi căile de acces la acestea.


    ART. 22
    (1) Harta de risc la inundaţii a judeţului, parte componentă a planului de amenajare a teritoriului judeţean şi/sau zonal, se elaborează, de regulă, la scara 1: 25.000, iar la nivel zonal şi local la scări convenabile pentru a putea fi reprezentate obiectivele din zona urbană. Documentaţiile de urbanism - planurile de urbanism generale şi regulamentele locale de urbanism aferente - detaliază harta de risc la inundaţii prin hărţi de risc la scări adecvate.
    (2) Baza topografică şi cartografică pentru harta de risc la inundaţii utilizează sistemul de proiecţie Stereo '70 şi nivel de referinţă Marea Neagră 75.

    ART. 23
    (1) Harta de risc la inundaţii se realizează cu respectarea condiţiilor legale în vigoare, cel puţin pentru probabilităţile de depăşire a debitelor maxime de: 10 %, 1 % şi 0,1 %, în funcţie de importanţa obiectivelor aflate în zona de risc şi încadrarea în clasele şi categoriile de importanţă corespunzătoare ale acestora.
    (2) Harta de risc la inundaţii se actualizează periodic la 6 ani şi ori de câte ori intervin modificări ale datelor iniţiale.

    ART. 24
    Hărţile de risc la inundaţii vor fi editate în parte pentru fiecare probabilitate de depăşire a debitului maxim stabilit conform art. 2 alin. (1).

    ART. 25
    (1) Harta de risc la inundaţii cuprinde, în principal, delimitarea următoarelor zone de risc la inundaţii:
    a) zone cu risc major - zone în care se impune instituirea interdicţiei de amplasare a construcţiilor definitive, unde frecvenţa inundaţiilor, adâncimea, viteza apei şi durata inundaţiilor fac din aceste zone o cale de scurgere a apelor mari;
    b) zone cu risc mediu - zone care urmează să fie apărate prin măsuri structurale şi nestructurale, conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare;
    c) zone cu risc redus - zone în care nivelul pagubelor este scăzut şi unde sunt necesare doar măsuri locale.

    (2) Culorile folosite pentru reprezentarea celor 3 zone în hărţile de risc la inundaţii sunt următoarele:
    a) roşu pentru risc major la inundaţii;
    b) portocaliu pentru zonele cu risc mediu la inundaţii;
    c) galben pentru zonele cu risc minor la inundaţii.


    ART. 26
    Hărţile de risc la inundaţii conţin următoarele informaţii de bază:
    a) titlul hărţii (care să includă numele râului şi al tronsonului de râu);
    b) scara (reprezentată grafic şi numeric);
    c) limita inundaţiei;
    d) marcarea "nordului" pe hartă;
    e) marcarea căilor şi zonelor de evacuare;
    f) legenda ce va cuprinde: clasele de risc, simboluri pentru numărul populaţiei afectate, simboluri pentru pagubele materiale;
    g) clasa sau ecartul pentru valori numerice;
    h) coordonatele geografice;
    i) autoritatea responsabilă sau instituţia elaboratoare;
    j) prezentarea unei hărţi la scară redusă a întregului bazin hidrografic şi localizarea zonei ca parte a bazinului hidrografic.


    ART. 27
    Interpretarea hărţii de risc la inundaţii permite adoptarea unor categorii de măsuri pentru managementul riscului la inundaţii, constând, în principal, în:
    a) modificări în utilizarea terenurilor, restricţionarea şi, după caz, interzicerea amplasării construcţiilor şi a instalaţiilor, în funcţie de categoria de folosinţă şi de limitările induse de riscul la inundaţii;
    b) adoptarea măsurilor constructive suplimentare, acolo unde este cazul;
    c) elaborarea de programe privind asigurarea bunurilor şi persoanelor pentru cazuri de inundaţii;
    d) monitorizarea inundaţiilor în vederea instituirii sistemelor de prognoză şi avertizare;
    e) alocarea judicioasă a fondurilor pentru aplicarea măsurilor menite să diminueze riscul la inundaţii;
    f) realizarea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor.


    ART. 28
    Hărţile de risc la inundaţii sunt executate în două etape:
    a) prima etapă, în care se aplică metodologii globale de estimare a vulnerabilităţii, utilizând ortofotoplanuri, imagini satelitare etc.;
    b) a doua etapă, în care, pe baza datelor şi informaţiilor, în zonele cu risc ridicat de vulnerabilitate se vor detalia hărţile de risc.


    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 29
    Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură coordonează elaborarea, validarea şi integrarea hărţilor de hazard la inundaţii şi a hărţilor de risc la inundaţii la nivel de bazin/spaţiu hidrografic şi la nivel naţional şi asigură raportarea către Uniunea Europeană.

    ART. 30
    (1) Hărţile de hazard la inundaţii şi hărţile de risc la inundaţii se publică pe website-uri specializate.
    (2) Detaliile informaţiilor din aceste hărţi sunt prezentate în funcţie de:
    a) categoria de adresabilitate: factori de decizie, specialişti, publicul larg;
    b) nivelul administrativ-teritorial: naţional, regional, local.


    ART. 31
    Evaluarea calitativă a riscului la inundaţii pe clase de risc este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

    ANEXA

    la normele metodologice
    Evaluarea calitativă a riscului la inundaţii pe clase de risc
 (a se vedea imaginea asociată)
    NOTE:
    1. Pe axa absciselor OX este reprezentată probabilitatea de depăşire a debitului maxim anual (%).
    2. Pe axa ordonatelor OY este reprezentată adâncimea apei (m).
    3. Riscul este reprezentat de combinaţia dintre probabilitatea de depăşire şi consecinţele inundaţiei (pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti).
    4. Pentru o probabilitate de depăşire dată, riscul este cu atât mai ridicat cu cât adâncimea apei este mai mare.
    5. Pentru o adâncime dată, riscul este cu atât mai mic cu cât probabilitatea de depăşire a debitului maxim anual este mai redusă.

    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016