Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 147 din 14 februarie 2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare, Centrului Satelitar al Uniunii Europene şi Mecanismului Athena al Uniunii Europene
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă plata contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale: a) Agenţiei Europene de Apărare, înfiinţată prin Acţiunea Comună a Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/551/CFSP din 12 iulie 2004; b) Centrului Satelitar al Uniunii Europene, înfiinţat prin Acţiunea Comună a Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/555/CFSP din 20 iulie 2001; c) Mecanismului Athena, mecanism de gestionare a finanţării costurilor comune ale operaţiunilor Uniunii Europene care au implicaţii militare sau în domeniul apărării, înfiinţat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/197/CFSP din 23 februarie 2004.
ART. 2 Sumele anuale necesare îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 1 sunt exprimate în euro.
ART. 3 Contravaloarea în lei a contribuţiilor financiare ale României prevăzute la art. 1 se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 14 februarie 2007. Nr. 147.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email